31 aug. 2009

Harry Potter and the Half-Blood Prince (2009) (MP4 RO SUB)

DOWNLOAD LINK1

Vara este în toi, dar o ceaţă neobişnuită pentru acest anotimp bate în ferestre. Harry este în camera sa, aşteptând ca pe ace vizita profesorului Dumbledore în persoană. Una dintre ultimele ocazii în care l-a vazut pe director a fost când acesta purta un duel aprig cu Lordul Cap-de-Mort, iar lui Harry nu-i vine să creadă că domnul profesor Dumbledore chiar îşi va face apariţia tocmai în casa familiei Dursley.

De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts peste câteva săptămâni?

Al şaselea an la Hogwarts al lui Harry a debutat deja într-un mod ciudat, dat fiind că Lumea Încuiată şi cea Magică încep să se împletească...

Voldemort îşi face simţită prezenţa atât în Lumea Încuiaţilor cât şi în cea a vrăjitorilor, iar Hogwarts nu mai este locul sigur ce a fost cândva. Harry suspectează că pericoulul zace chiar în castel, însă Dumbledore este preocupat de pregătirea lui pentru lupta finală ce ştie că se apropie cu repeziciune. Cei doi lucrează să găsească cheia ce va deschide defensiva lui Voldemort, iar pentru aceasta, Dumbledore îl recrutează pe vechiul sau prieten şi coleg, cu multe relaţii, Profesorul Horace Slughorn, despre care crede că deţine informaţii cruciale. Între timp, elevii se află sub influenţa hormonilor adolescenţei. Harry se simte tot mai atras de Ginny, însă la fel şi Dean Thomas. Şi Lavender Brown a decis că Ron este alesul ei, însă nu a contat pe bomboanele de ciocolată ale Romildei Vane. Şi mai este şi Hermione care fierbe de gelozie, dar care se străduieşte să nu-şi manifeste sentimentele. În timp ce dragostea înfloreşte, un elev stă deoparte. Este determinat să îşi lase amprenta, chiar daca este una întunecată. Dragostea este în aer, însă tragedia este aproape, iar Hogwartsul s-ar putea să nu mai fie la fel niciodată.

30 aug. 2009

I Love You, Man (2009) (MP4 RO SUB)

DOWNLOAD LINK1

Peter Klaven este un agent imobiliar de succes, elegant, serios şi romantic, care tocmai a cerut-o în căsătorie pe femeia visurilor lui pe nume Zooey şi se pregăteşte să îşi organizeze nunta împreună cu aceasta. Numai că Peter nu a avut niciodata un prieten suficient de apropiat încât să îi propună să îi fie cavaler de onoare la nuntă, motiv pentru care acceptă să meargă la o serie de întâlniri bizare cu bărbăţi necunoscuţi în încercarea de a găsi persoana potrivită căreia să îi încredinţeze această împortantă misiune.

După câteva întalniri ratate cu bărbaţi homosexuali care interpretează eronat intenţiile sale, Peter Klaven îl cunoaşte pe excentricul, fermecătorul şi nonconformistul Sydney Fife, de care se simte instantaneu atras sufleteşte şi cu care începe să petreacă din ce în ce mai multă vreme. Spre disperarea lui Peter, cu cât relaţia de prietenie cu Sydney devine mai strânsă, cu atât legătura de dragoste cu Zooey pare să se deterioreze, moment în care este pus în situaţia nedorită de a alege între noul lui amic şi logodnica sa.

29 aug. 2009

Labor Pains (2009) (MP4 RO SUB)


DOWNLOAD LINK1

Thea, secretară într-o editură, încearcă din răsputeri să-l evite pe şeful ei cam tâmpit şi tiranic, Jerry. Când acesta o aude glumind pe seama lui, soarta fetei pare pecetluita, dar Thea scapă de concediere minţind că e însărcinată! Câştigând şi simpatia afurisitelor de colege cu această minciună, Thea n-are decât o problemă: sarcina ei falsă convinge editura să scoată o carte despre acest subiect, iar coordonator e nimeni altul decât frumosul frate al lui Jerry, Nick.

Goal! III (2009) (MP4 RO SUB)



DOWNLOAD LINK1

Trilogia despre fotbal în a cărei primă parte a jucat un rol principal şi românul Marcel Iureş se încheie cu acest al treilea film despre participarea fotbalistului Santiago Munez la Campionatul Mondial de fotbal din 2006. Mexicanul devenit celebru în echipa britanică Newcastle va da de această dată goluri pentru echipa naţională a ţării sale, dar îşi va da seama curând că gloria nu este niciodată doar la un şut distanţă.

Fired Up (2009) (MP4 RO SUB) **Super**


DOWNLOAD LINK1

Shawn şi Nick, cei mai populari jucători de fotbal din echipa liceului-R. Ford High School. Când campionatul de fotbal se apropie, băieţii fac tot posibilul să se infiltreze în tabăra majoretelor, în loc să meargă în tabăra de fotbal cu ceilalţi membri ai echipei. După ce Nick reuşeşte să găsească o cale prin care el şi Shawn să se alăture fetelor în tabără, aceştia se trezesc înconjurati de fete care mai de care mai atrăgătoare.
Totul merge conform planului pană când Shawn se îndrăgosteşte de Carly, majoreta sefă. Pentru a-i câştiga încrederea şi prietenia, Shawn trebuie să vină cu mişcări ingenioase, înainte de finala competiţiei majoretelor.

26 aug. 2009

The Fast and The Furious (2001) (MP4 RO SUB)


DOWNLOAD PART1 DOWNLOAD PART2

Doua bande rivale se lupta pentru suprematia strazilor din Los Angeles. Un politist este infiltrat printre ei ...multa actiune inserata intre curse ilegale de masini.

Dominic Toretto (Vin Diesel) conduce masina pe strazile din Los Angeles ca si cand acestea ar fi proprietatea lui. Dominic isi petrece timpul concentrandu-se asupra curselor de masini de maxima performanta. Cursele sunt un adevarat teatru de strada, un camp de lupta alimentat de adrenalina, tensiuni sexuale si viteza necontrolata.
Brian (Paul Walker) este un tip nervos si de asemenea pregatit sa testeze limitele .. Dupa o discutie cu durul Johnny Tran (Rick Yune), Dominic decide ca Brian este in ordine. Iar lui Mia (Jordana Brewster), sora lui Dominic, ii place mult ceea ce vede la Brian. Problema este ca ei nu stiu ca Brian este politist.
Brian lucreaza sub acoperire… Banii se misca cu usurinta in aceste curse ilegale iar politistii stiu ca o parte din acestia sunt murdari. Dominic si Johnny sunt amandoi suspecti.
In timp ce rivalitatea dintre gasca lui Dominic si cea a lui Johnny ajunge la un nivel periculos, legaturile lui Brian cu Dom si Mia se adancesc. El se simte intr-un fel inrudit cu Dominic iar atractia dintre el si Mia este prea puternica pentru a fi negata. Dar Brian este insa politist si trebuie sa decida …

Duplicity (2009) (MP4 RO SUB)



DOWNLOAD PART1 DOWNLOAD PART2

Fostul ofiţer CIA Claire (Roberts) şi fostul agent MI6 Ray (Owen) au părăsit lumea spionajului pentru salarii babane ca angajaţi în două multinaţionale rivale şi obsedate de securitate. Misiunea lor? Să protejeze un produs al cărui patent va aduce profituri imense. Conştienţi că miza este uriaşă, Claire şi Ray, acum iubiţi, vor să-şi tragă angajatorii în piept şi să fure formula produsului, dar oare pot avea încredere unul în celălalt?

Coraline (2009) (MP4 RO SUB)



DOWNLOAD LINK1
DOWNLOAD LINK2

O fată pătrunde printr-o uşă secretă descoperită într-un ungher al noii sale case şi ajunge într-o versiune alternativă a propriei sale vieţi. La suprafaţă, această realitate paralelă este şocant de asemănătoare cu viaţa ei adevărată, doar că-i mai interesantă şi aventuroasă! Dar când aventura devine periculoasă, iar ceilalţi părinţi ai ei încearcă s-o păstreze pentru totdeauna în lumea lor, Coraline va trebui să evadeze.

25 aug. 2009

Angels & Demons (2009) (MP4 RO SUB)


DOWNLOAD LINK1

Specialistul în simbologie Robert Langdon trebuie să dejoace de această dată planurile unei secte, Illuminati, al cărei scop este nici mai mult nici mai puţin aruncarea în aer a întregului Vatican. Şi nu oricând, ci în timpul conclavului care ar trebui să-l aleagă pe următorul papă. Ajutat de frumoasa cercetătoare Vittoria Vetra, Langdon are la dispoziţie doar 24 de ore pentru a salva Roma de la distrugere.

17 Again (2009) (MP4 RO SUB)

DOWNLOAD LINK1

Mike O'Donnell avea tot ceea ce îşi putea dori de la viaţă. A fost un atlet de nota 10 care intenţiona să se ducă la facultate, dar el a renunţat de tot la acest plan pentru a se căsători cu iubita lui din liceu, Scarlett. Ajuns la 37 ani, Mike a devenit un om mizerabil, şi un om de afaceri foarte ursuz şi deprimat, care a ajuns să creadă că a luat nişte decizii în viaţă nu tocmai inspirate. Ceea ce îşi doreşte el este să se întoarcă înapoi în timp, să mai poată lua încă odată deciziile pe care le-a făcut acum 20 de ani, şi care l-au adus în starea în care este. Întâmplător dar adevarat, dorinţa lui se îndeplineşte, şi ajunge să aibă încă o dată 17 ani. Tot ceea ce trebuie să facă acum este să îşi trăiască viaţa aşa cum şi-ar fi dorit.

24 aug. 2009

THE NUMBER 23 (MP4 RO SUB)


DOWNLOAD LINK1 DOWNLOAD LINK2 DOWNLOAD LINK3

Premiera in Romania: 11.05.2007
DESCRIERE:
Prizonier intr-o sumbra obsesie cu numarul 23, Walter Sparrow (Jim Carrey) isi schimba viata intr-un infern de tortura psihologica care ar putea sa duca la moartea sa precum si la moartea celor dragi. Stimulat de un roman misterios, Numarul 23, pe care nu indrazneste sa-l lase din mana, Walter este fortat sa dezvaluie secretele trecutului sau inainte ca el sa-si poata continua viata cu sotia sa, Agatha (Virginia Madsen), si fiul adolescent Robin (Logan Lerman).

Romanul, dat lui Walter de catre Agatha drept cadou, descrie un mister al unei crime reci care pare sa reflecte viata lui Walter in feluri sumbre si necontrolabile. Viata personajului principal al cartii, un detectiv cugetator Fingerling (de asemenea jucat de Carrey) este plina de momente care evoca propria istorie a lui Walter. Cand lumea din carte incepe sa prinda viata, Walter este contagiat de un amanunt infricosator al cartii: obsesia lui Fingerling in ceea ce priveste puterea ascunsa a numarului 23.Aceata obsesie strabate cartea si incepe a-l controla pe Walter. Vede numarul peste tot in viata sa si este convins ca este condamnat a comite aceeasi crima oribila ca Fingerling. Cosmarurile incep sa-l invada pe Walter, acelea care prevestesc destine teribile pentru nevasta sa cat si pentru prietenul de familie Isaac French (Danny Huston), plasandu-l intr-o incercare disperata de a intelege misterele cartii.

Jim Carrey joaca in thriller-ul psihologic al New Line Cinema, Numarul 23, o productie a Contrafilm/Firm Films regizat de Joel Schumacher (Phone Booth, 8AM, Falling Down) dupa scenariul original al scenaristului Fernley Phillip. Producatorii sunt Beau Flynn si Tripp Vinson (After the Sunset, The Exorcism of Emily Rose). Producatorii executivi sunt Mike Drake si Toby Emmerich, Richard Brener, Keith Goldberg, Brooklyn Weaver si Eli Richbourgh. Co-producatorul este Fernley Phillips, iar producatorul asociat este Linda Fields Hill.Virginia Madsen (Sideways) si Danny Huston (The Constant Gardener) conduc o distributie remarcabila care ii include pe Logan Lerman (Hoof), Rhona Mitra (TV’s "Nip/Tuck") si Lynn Collins (The Merchant of Venice) printre altii.

Si-au adus contributia si: apreciatul Matthew Libatique, ASC (Requiem for a Dream), proiectantul de productie Andrew Laws (Down With Love), designerul de costume Daniel Orlandi (The DaVinci Code), editorul Mark Stevens (Phone Booth) si compozitorul Harry Gregson-Williams (The Chronicles of Narnia: The Lion, The Witch and The Wardrobe).Filmul, a carui productie a inceput pe 23 ianuarie 2006, a fost filmat in locatii in si in imprejurimile Los Angeles-ului, inclusiv comunitatile Altadena, Pacific Palisades, Monterey Park si Temple City. Intensificand lumea stilata a cartii, unele interioare au fost filmate inauntrul Studiourilor Sunset Gower in Hollywood si Studiourile Los Angeles Center la periferia Los Angeles-ului. Numarul 23 (catalogat "R" de catre M.P.A.A. pentru "violenta, imagini deranjante, sexualitate si limbaj") va fi lansat in cinematografe in toata lumea de catre New Line Cinema la data de 23 februarie 2007.

20 aug. 2009

PARTENERI

Ai un site? Doresti Link sau Banner excenge? Sau pur si simplu vrei sa sustii acest site?
Nu conteaza PR sau nr de vizitatori.

Mod de procedare:
1.Lasati un comentariu aici cu numele,adresa de mail si link-ul site-ului dvs.
2. Link-urile sau Bannerele dvs. vor fi afisate in pagina "Parteneri" a acestui site sau pe Pagina Principala.




PARTENERI: